Ministerul Educației și Cercetării a primit aprobarea Comisiei Europene pentru ca prima de carieră didactică să fie plătită din fonduri europene. Ministrul Daniel David a declarat că demersurile interne vor începe imediat pentru implementarea acestui mecanism.
Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei pe an școlar, va fi acordată cadrelor didactice și personalului auxiliar din învățământul de stat. Aceasta poate fi utilizată pentru achiziționarea de cărți, rechizite, echipamente IT și cursuri de specialitate.
Ordonanța adoptată prevede că aceste cheltuieli trebuie decontate integral din fonduri externe nerambursabile. Programul urmărește să sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și să ofere resurse utile pentru activitatea lor în școli și universități.