Primarul comunei Albeni susține că a fost amenințat de Coco Păun, fostul cap al lumii interlope din Gorj

2245

Primarul comunei Albeni susține, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este amenințat de către fostul cap al lumii interlope din Gorj Coco Păun. Ionuț Stan arată că acesta i-a amenințat familia cu moartea și că a depus o plângere penală la poliție. Potrivit primarului comunei Albeni, Coco Păun este în relații apropiate cu o funcționară cu care se află în conflict. Este vorba de Viorica Băltărețu, pe care primarul Stan o trimite pe jos în cele mai îndepărtate sate ale comunei pentru a încasa taxe și impozite sau pentru a duce înștiințări de plată.

Funcționara susține că nu i-a spus lui Coco Păun să-l amenințe pe primarul Stan.

Viorica Băltărețu susține că există posibilitatea ca și Coco Păun să-l acționeze în instanță pe primarul Stan pentru acuzațiile pe care le-a făăcut.

Viorica Băltărețu este nevoită să meargă zilnic pe jos, indiferent de condițiile meteorologie, între 12 și 16 kilometri, până în cele mai îndepărtate sate, pentru a le duce localnicilor care au mai rămas în aceste zone înștiințări de plată sau pentru a încasa taxele și impozitele locale. Femeia a primit ordin de la primar să nu folosească mașina de serviciu. Funcționara consideră că este hărțuită în acest fel pentru a-și da demisia.