Primarul din Rovinari vine în sprijinul bătrânilor. Vezi despre ce este vorba

461

Edilul din Rovinari vine în sprijinul locuitorilor trecuți de 65 de ani. Acesta le-a pus la dispoziție un număr de telefon, acolo unde trebuie să apeleze când au nevoie de ajutor. La capătul celălalt al firului vor găsi mereu o persoană care să îi ajute în situația în care au nevoie de medicamente și nu are cine să meargă să le procure, dar și dacă vor avea nevoie de alimente sau produse de strictă necesitate și nu are cine să  le cumpere. Așadar, rovinărenii care se vor afla în situațiile specificate mai sus pot apela la următoarele numere de telefon:

  • Poliția Locală Rovinari: Telefonul Verde gratuit 0800 410 000
  • Primăria Orașului Rovinari: 0253 371 040

Aceste numere vor fi disponibile în intervalul orar:  8.30 – 11.30 atunci când vor fi înregistrate cererile, iar cele necesare vor fi livrate la domiciliu între orele 13.30- 16.00.

Decizia a fost luată pentru limitarea expunerii vârstnicilor la pericolul infectării cu Covid-19.