Primul Hub creativ din Târgu Jiu și-a deschis porțile. Ce produse și servicii oferă

259

ITP Creative Hub și-a deschis porțile la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba un atelier unde lâna este transformată în obiecte de decor, un studio de design printare 3 D și un birou de arhitectură. Toate sunt sub același acoperiș, hub-ul lângă Cimitirul Eroilor.

Oana Tudose a absolvit Liceul de Arte din Târgu Jiu, după care Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu“ București, specializarea Arhitectură de interior. „Am desenat de mică. Mama m-a încurajat să merg la un liceu de profil. Eu am făcut școala generală în Motru și am văzut că am talent“, spune Oana. Nu s-a putut regăsi în România, pentru că meseria pentru care se pregătise nici nu era recunoscută, cea de arhitect de interior. A aplicat pentru master la un institut din Rotterdam, care face parte din celebra Academia de artă din localitate pe care l-a absolvit cu succes. Oana are deschis un biroul de design interior în Olanda și colaborează cu echipe complexe de arhitecți în realizarea unor proiecte mari, cum ar fi resorturi de lux. Cu toate acestea, a simțit că-i lipsește ceva și a accesat un proiect Start Up Diaspora în valoare de 40.000 de euro cu ajutorul căruia a reușit să își amenajeze atelierul.

Oana Tudose 

În același loc se află „Tataie Studio“, care îi aparține unui alt tânăr gorjean care s-a întors din străinătate. Andrei Predescu a terminat facultatea de arhitectură în Danemarca și a absolvit, de asemenea, mai multe studii de master. Acestea realizează din ceramică și alte materiale diferite vaze și obiecte de decor. Andrei și-a denumit studioul Tataie în semn de respect pentru bunicul său de la care a învățat primele lucruri în viață.
Alături de cei doi lucrează arhitecta Alexandra Pasăre, care provine dintr-o familie de arhitecți. Ea a lucrat alături de tatăl ei la o serie de proiecte importante, unele fiind premiate la concursurile de profil.