Privați de libertate, dar cu planuri mari. Trei tineri au dat BAC-ul după gratii

126

O altă lecție vine din Penitenciar. Și acolo, tinerii vor să se reintegreze în societate și să se îndrepte după ce au ajuns în spatele gratiilor. Trei tineri, de peste 21 de ani, susțin examenul de Bacalaureat în cadrul Penitenciarului din Târgu Jiu și se așteaptă la o notă de trecere. În plus, unul dintre ei se gândește chiar și la o facultate. Iulian are 23 de ani. Este la Penintenciar de aproape doi ani. A condus băut, iar această greșeală l-a adus în spatele gratiilor. Vrea să se îndrepte, iar pentru asta, s-a înscris să susțină și examenul de Bacalaureat.

Iulian a absolvit cursurile Liceului Tehnic din Motru. După ce a terminat liceul, s-a angajat la Timișoara, orașul în care a și fost prins băut la volan și condamnat la închisoare. Iulian se află la a treia încercare de a promova examenul maturității și este decis să nu se dea bătut.

Unul dintre cei trei deținuți suține toate probele, în timp ce ceilalți doi susțin doar probele scrise. Alte două persoane private de libertate, în vârstă de 30 de ani, au susținut, săptămâna trecută examenul de Evaluare Națională însă nu au reușit să-l promoveze, a explicat Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu.