Prostituată din Târgu Jiu plătită cu bani falși. A depus o sesizare la poliție

1380

O femeie care își oferă serviciile sexuale pe un site de anunțuri a depus o plângere la Poliția Gorj prin care sesizează că a fost înșelată de un client. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, prostituata s-a plâns de faptul că un client a plătit-o cu  bani falși pentru prestațiile sexuale. Femeia s-a arătat nemulțumită, în  momentul depunerii sesizării, de faptul că clientul care a înșelat-o a solicitat-o o perioadă mai mare de timp, astfel că și-a decalat programul. Tânăra, alături de alte colege, au închiriat un apartament în zona Pieței Centrale din Târgu Jiu, unde au loc întâlnirile amoroase.

Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj, a precizat că toate persoanele care se ocuă cu falsificarea de bani și plasarea acestora pe piață sunt în atenția polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatarea a Criminalității Organizate.