Razie de amploare efectuată de polițiștii locali. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate

44

Polițiștii locali au desfășurat o razie de amploare în municipiul Târgu-Jiu în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. În urma acțiunii a fost capturat un hoț, care furase o bicicletă pentru copii, din scara unui bloc. Persoana în cauză și bicicleta găsită asupra lui au fost predate organelor de cercetare penală.

Totodată, în Parcul „Arethia Tătărescu” au fost depistați cinci adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 15, care consumau alcool.  Polițiștii locali au mai prins un bărbat aflat în stare de ebrietate, care consuma alcool și tulbura liniștea cetățenilor. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 600 de lei.

Alexandra Petrița, purtător de cuvânt al Poliției Locale