Reacția Comisiei Europene la schimbările legii decarbonizării

Comisia Europeană va analiza modificările aduse de Parlament la legea decarbonizării.
Executivul european vrea să stabilească dacă noile prevederi afectează îndeplinirea jalonului din PNRR privind reforma sectorului energetic.
Deocamdată, legea nu a fost promulgată de președintele României.
Potrivit Comisiei Europene, forma adoptată de Parlament va fi evaluată pentru a vedea dacă reprezintă un regres față de angajamentele asumate prin PNRR. Instituția avertizează că orice pas înapoi în implementarea reformelor ar putea avea consecințe financiare pentru România.
Comisia Europeană transmite că monitorizează permanent sistemul energetic românesc împreună cu autoritățile naționale. Instituția precizează că, în prezent, alimentarea cu energie electrică este stabilă, iar piața funcționează în condiții normale.
„Suntem la curent că Parlamentul României a adoptat, la 5 august 2026, modificări la legea decarbonizării care, printre alte schimbări, afectează condițiile pentru scoaterea din funcțiune a centralelor electrice pe bază de cărbune și lignit și leagă închiderea acestora de disponibilitatea unor surse alternative similare cu emisii reduse de carbon.
Comisia ia act de aceste modificări referitoare la legea decarbonizării, care reprezintă o reformă esențială a Planului de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, a cărei intrare în vigoare a stat la baza evaluării pozitive a jalonului 114.
Comisia va analiza cu atenție aceste modificări, care nu au fost încă promulgate de președintele României, și va evalua orice risc potențial de reversare a jalonului 114.
În general, Comisia solicită tuturor statelor membre să își respecte pe deplin angajamentele asumate prin planurile de redresare și reamintește că orice risc de reversare va fi analizat cu atenție, putând implica consecințe financiare.
În ansamblu, monitorizăm îndeaproape securitatea aprovizionării cu energie electrică în țară. Suntem în contact cu autoritățile naționale și cu Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport pentru Energie Electrică (ENTSO-E), primind actualizări continue privind situația.
În această etapă nu există motive de îngrijorare imediată. Alimentarea cu energie electrică rămâne stabilă, iar piața funcționează corespunzător.
Comisia este disponibilă pentru discuții și este pregătită să ofere consultanță privind instrumentele existente în acquis-ul UE pentru a contribui la gestionarea efectelor secetei și este pregătită să convoace o reuniune ad-hoc a Grupului de coordonare pentru energie electrică, dacă va fi necesar” - Purtator de cuvant al Comisiei Europene
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
Te-ar putea interesa
PoliticăAUR a lansat platforma suspeND.ro pentru suspendarea președintelui
6 august 2026
ActualitateTranselectrica, autorizată să deconecteze mari consumatori industriali de la sistemul energetic
6 august 2026
ActualitateTrecerile de pietoni, iluminate cu LED, pe DN
6 august 2026
ActualitateAccident pe DEx 12! Trei TIR-uri au fost implicate în evenimentul rutier
6 august 2026




