Reacția IPJ după ce au fost publicate imaginile cu șoferul imobilizat în Mătăsari

157

IPJ Gorj a reacționat după imaginile în care doi polițiști imobilizează un șofer din Mătăsari și îl duc aproape în șpagat la secția de Poliție. Iată mesajul transmis de IPJ:

„Referitor la informațiile apărute in spațiul public, privind intervenția unor polițiști la Postul de Poliție Mătăsari, Inspectoratul de Politie Județean Gorj face următoarele precizări:

La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 673/A Mătăsari, aflându-se într-o stare vădită de ebrietate.

La solicitarea organelor de poliție acesta a refuzat testarea cu etilotestul, respectiv să fie condus la o unitate spitalicească pentru a i se preleva mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, conducătorul auto a încercat să se sustragă continuării cercetărilor, polițiștii fiind obligați să folosească forța pentru a-l conduce la postul de poliție.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Suspectul nu a fost reținut în seara respectivă și nu a fost deposedat de bunurile personale, cercetările fiind continuate cu persoana în stare de libertate.”