Resturi de animale, aruncate dintr-o mașină, la marginea comunei Dănești. Garda de Mediu efectuează cercetări

904

Un cetățean din comuna Dănești a postat pe pagina sa de Facebook o serie de fotografii în care apare o mașină care ar aparține societății Avi Instant în timp ce descărca resturi de animale, conform celor menționate. Acțiunea a avut loc între satele Bucureasa și Dănești, mai exact lângă podul peste pârâul Zlaști. Bărbatul nu a mai stat pe gânduri și a postat imaginile pe rețelele de socializare, alături de un mesaj pentru localnicii comunei. „Ne mirăm de unde vine acel miros groaznic în zona comunei? Priviți imaginile și aveți răspunsul.”

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, a spus că sesizarea făcută pe rețelele sociale va fi verificată de reprezentanții instituției.