Romanescu s-a întâlnit cu Adrian Mititelu. Vezi ce s-a stabilit

486

Primarul Marcel Romanescu s-a întâlnit astăzi cu Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, care evoluează în Liga a III-a.

„S-au făcut multe speculații în legătură cu arena sportivă de la Târgu Jiu. Am avut și avem în continuare oferte serioase de la numeroase entități interesate de noul stadion. Astăzi m-am întâlnit cu Adrian Mititelu, patronul F.C.U. Craiova 1948. Nu numai că i-a plăcut foarte mult stadionul pe care, de altfel, l-a caracterizat că fiind cel mai frumos din câte a văzut în țară, dar mâine ne va înainta o cerere oficială prin care își manifestă dorința ca și echipa sa să joace meciurile aici. Prin urmare, cele mai iubite echipe ale Olteniei, Pandurii și Craiova, vor evolua la Târgu Jiu.
În ceea ce privește lucrările, din păcate modul în care au evoluat nu a depins de noi, fiind vorba despre un contract între Compania Națională de Investiții și constructorul de la Cluj. Mi-am dorit mult să avem evenimente sportive importante organizate pe arena de la Târgu Jiu și le vom avea. Urmăresc îndeaproape modul în care se muncește la stadion. Tot ceea ce ține de Primăria Municipiului Târgu Jiu s-a făcut la timp și cu rapiditate. Finalizarea lucrărilor depinde doar de cât de repede se mișcă constructorul. Curând vom inaugura și acest obiectiv de care cetățenii sunt foarte interesați“, a postat Romanescu pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie.