Românii cu venituri reduse pot aplica de astăzi pe platforma voucherelor de energie, gestionată de Ministerul Muncii. Cei eligibili vor primi lunar un sprijin financiar de 50 de lei pentru plata facturilor la energia electrică.
Ajutorul se acordă persoanelor singure cu venituri sub 1.900 lei lunar sau familiilor cu un venit mediu de sub 1.784 lei pe membru. Pentru a beneficia, aceștia trebuie să se înscrie online, iar datele vor fi verificate de primării și Poșta Română.
Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care avea termen două luni pentru finalizare. Totuși, sistemul a fost gata mai devreme, testat în prealabil, iar Ministerul Muncii îl lansează astăzi pentru accesul publicului.