Primăria Rovinari a semnat contractul de proiectare și execuție pentru noul parc fotovoltaic al orașului. Proiectul este realizat de asocierea firmelor VOLTREG Electrosservice și Electroconstrucția Elco Târgu Jiu, contractul având o valoare totală de peste două milioane de lei.
Parcul va include 888 de panouri solare, cu o putere totală de peste 520 kW și invertoare de 450 kW. Energia produsă, estimată la peste 650 MWh anual, va acoperi 95% din consumul propriu al orașului, reducând semnificativ cheltuielile cu energia.
Investiția, finanțată prin Fondul pentru Modernizare, are o valoare totală de peste 3,4 milioane de lei, din care aproape trei milioane reprezintă fonduri nerambursabile. Scopul proiectului este creșterea producției de energie verde și eficientizarea consumului local.