S-a semnat contractul pentru modernizarea Căii Eroilor

255

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a semnat astăzi contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a Căii Eroilor, strada care unește operele lui Constantin Brîncuși. Licitația a fost câștigată de societatea italiană Consorzio Stabile, care are o experiență vastă în lucrări privind monumentele istorice. Valoarea lucrărilor care vor fi realizate în prima etapă este de peste 10 milioane de lei noi. Este vorba de amenajarea peisagistică, arhitecturală și urbanistică a tronsonului axei Calea Eroilor, cuprins între intersecția cu strada Popa Șapcă și intersecția cu strada Mărășești.
Primarul Marcel Romanescu a spus că lucrările vor începe în primăvara anului viitor, atunci când vremea va permite derularea în mod corespunzător a investiției.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu

Modernizarea Căii Eroilor va însemna oprirea circulației pe această stradă.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu

De asemenea, lucrarea de modernizarea a Cării Eroilor va continua cu sectorul cuprins în zona centrului civil. Și această lucrare va fi scoasă la licitație, primarul municipiului Târgu Jiu primind asigurări de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice și Dezvoltării Teritoriului că vor fi acordate sumele necesare.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu