Schimbare importantă pentru deținătorii de criptomonede din României

Veniturile din criptomonede vor fi scutite de impozitul pe venit.
Parlamentul a adoptat un amendament la Legea privind Ordonanța care face referire la amnistia fiscală.
Potrivit prevederii legale sunt scutiți de la plata impozitului pe venit contribuabilii persoane fizice, pentru veniturile realizate din diferența dintre veniturile din investiții în monede virtuale achiziționate în scopul revânzării și veniturile realizate și încasate în monede virtuale, până la 31 iulie 2025 inclusiv. Legea va permite, astfel, scutirea de impozitul pe venit de 10%.
Măsura este motivată de „creșterea transparenței în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede efectuate în România și ar permite o evidență reală a acestei piețe din economia românească”.
Inițiatorul măsurii a justificat că astfel investitorii vor avea posibilitatea de a-și transfera sumele câștigate cu titlu de investiții în instituțiile de credit din România, generând un flux de numerar suplimentar în economie.
Legea urmează să meargă pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCriza guvernamentală afectează proiectele Consiliului Județean Gorj
25 septembrie 2026
ActualitateAnchetatorii DNA, din nou la Garda de Mediu Gorj
25 septembrie 2026
ActualitateBursa locurilor de munca pentru absolvenți, organizată la Târgu-jiu
25 septembrie 2026
ActualitateRestricții de circulație pe Bd. Unirii din Târgu Jiu! Vezi motivul
25 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
SportZi de meci: CSM Târgu Jiu - Academica Balș
25 septembrie 2026
ȘtiriPrimăria Târgu Jiu începe distribuirea invitațiilor pentru Ziua Vârstnicilor
25 septembrie 2026
ȘtiriPrimar din Gorj: „Grindeanu le-a făcut rău membrilor de partid”
25 septembrie 2026
EvenimentA bătut o femeie în plină stradă! Bărbatul este acum în spatele gratiilor
25 septembrie 2026
