Școală de după gratii. Zeci de condamnați învață să scrie și să citească

185

Persoanele private de libertate din Penitenciarul Târgu-Jiu, merg la școală. Astfel, peste 40 de condamnați sunt înscriși în ciclul primar și gimnazial și circa 60 de deținuți urmează cursurile liceale.

Activitatea de școlarizare se desfășoară în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, dar și cu Liceul Tehnologic Bârsești.

Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Târgu-Jiu

 

De asemenea, structura anului școlar, documentele școlare, dar și metodologia organizării examenelor de absolvire a cursurilor de şcolarizare şi profesionalizare sunt identice cu cele din şcolile care aparțin sistemului naţional de învăţământ.