Scumpă studenție! Taxele Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, depășesc tarifele centrelor universitare din București

459

Prima etapă de înscriere la facultăți s-a încheiat, studenții alegându-și universitatea dorită. Cei mai mulți au optat pentru cele mai mari centre din țară și anume București, Cluj, Timișoara sau Iași. Bătălia a fost una crâncenă pe locurile bugetate, în funcție de specializarea dorită. Au fost și studenți care nu au reușit să obțină un loc bugetat și au rămas pe cel cu taxă. Ajungem și la Universitatea din Târgu Jiu, cea care îi poartă numele marelui sculptor ”Constantin Brâncuși”. Aici, până în prezent s-au înscris aproximativ 1000 de studenți, număr record, spun reprezentanții unității de învățământ. Ajungem și la taxe, care nu sunt unele tocmai mici, raportate la oraș, dar și la prestigiul universității. De exemplu, un student la licență, la Facultatea de Științe Economice, plătește 2.900 de lei pe anul de școlarizare, pe când unul care învață la Universitatea București, scoate din buzunar puțin peste 3000 de lei pe an. Dacă sunt studenți care accesează programul de master la Universitatea ”Constantin Brâncuși”, aceștia trebuie să achite o taxă de aproximativ 3.200 de lei anual, însă la Capitală, taxa este mai mica și anume 3.100 de lei pe an. Pe surse, există persoane care au declarat că s-au retras, dat fiind faptul că taxele de școlarizare la Târgu Jiu sunt mult prea mari, comparativ cu alte centre universitare de prestigiu din țară. Un exemplu pozitiv este Universitatea din Petroșani, unde taxele sunt cele mai mici. Astfel, pentru un an la licență, studenții scot din buzunare suma de 1.800 de lei, iar la master  2.200 de lei.