Se circulă în ambele sensuri pe o stradă aglomerată din Târgu Jiu. Șoferii au fost luați prin surprindere

311

S-a schimbat schimbarea. În urmă cu aproximativ două luni, Primăria Târgu Jiu a introdus sensul unic de mers pe strada 1 Decembrie, iar începând de ieri s-a renunțat la această măsură. Este vorba de porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la Colegiul Național Spiru Haret și până la intersecția cu strada A. I. Cuza. Șoferii au fost luați pe nepregătite, mai ales că modificarea nu a fost anunțată de autorități.
Adrian Drulă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, a precizat că măsura a fost luată pentru fluidizarea circulației.

Adrian Drulă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu