Se fac renovări la Casa Tineretului

388

Școala Populară de Arta Targu Jiu se va muta într-o nouă locație. Cel mai probabil, definitiv, se va muta anul viitor. În aceste momente, se pun la punct ultimele lucrări pentru ca activitatea celor de la Școală să se desfășoare în condiții optime, a explicat Alexandru Bratu, directorul instituției.

La Casa Tineretului, este nevoie însă de foarte multe investiții, susține Alexandru Bratu. Cele mai multe sume vor veni din bugetul Consiliului Județean. Nici Școala Populară nu stă rău la capitolul încasări. Numai anul trecut, au intrat în conturile instituției 500 de mii de lei.

Sediul de care dispune, în prezent, Școala Populară de Arte din Târgu Jiu nu este suficient. Peste 900 de elevi s-au înscris în acest an și nu aveau unde să-și desfășoare activitatea. În plus, în Casa Tineretului există o sală de spectacole cu aproximativ 200 de locuri.