Secretarul comunei Ionești, cercetat disciplinar de Prefectura Gorj

380

Secretarul comunei Ionești, Alin Ionuț Strejanțu, este cercetat de Comisia de disciplină a Prefecturii Gorj. Acesta este acuzat că refuză să trimită de o bună perioadă de timp hotărârile Consiliului Local și dispozițiile primarului. De asemenea, secretarul de la Ionești este de negăsit, pentru că nu poate fi contactat de către reprezentanții Prefecturii. Alin Ionuț Strejanțu nu este la prima abatere de acest fel. În anul 2018 a primit o mustrare scrisă, iar la începutul acestui an s-a ales cu diminuarea drepturilor salariale cu 10 la sută pe o perioadă de o lună.