Locurile de la Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean din Târgu Jiu sunt aproape epuizate. Ca să facă față solicitărilor reprezentanții unității medicale vor să mute secția ATI Covid de la Pasarela la Spitalul 700. În acest fel, vor mai fi create încă 3 locuri pentru pacienții aflați în stare gravă. Managerul spitalului spune că așteaptă avizul de la Direcția de Sănătate Publică pentru a putea muta secția.
Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu
Condițiile precare stau la baza acestei decizii, a menționat directorul spitalului, Dumitru Vienescu.
Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu
În prezent, secția ATI de la pasarela are 12 paturi, săptămâna trecută fiind ocupate toate.