Ansamblul monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu va avea un proiect cadru de urmărire în timp și de stabilire a măsurilor de intervenție. Proiectul urmează să fie aprobat de Consiliul Local Târgu Jiu. Proiectul cadru a primit aviz favorabil de la Ministerul Culturii. Acesta a fost întocmit de către o societate specializată din București, care s-a ocupat de restaurarea mausoleului Ecaterinei Teodoroiu din Târgu Jiu. Șeful de proiect a fost Aurora Târșoagă, specialist atestat de către Ministerul Culturii. Scopul proiectului este de a crea un instrument dinamic cu caracter organic și permanent, care să deservească autorităților. Documentul se dorește să fie o metodologie de lucru care poate să fie aplicată în orice perioadă de timp. Specialiștii care au întocmit documentul propun și un Plan de management.
Doru Strâmbulescu, directorul Centrului de cercetare „Constantin Brâncuși“
Proiectul arat că ansamblul nu este adecvat primirii unui număr mare de turiști din cauza lipsei unei parcări, dar și al traficului aglomerat din zona centrală a orașului. O altă problemă o reprezintă poluarea aerului, care poate să ducă la afectarea operelor. Cea mai expusă lucrare de artă la acest tip de poluare este Poarta Sărutului. Specialiștii mai arată că dioxidul de sulf din atmosferă duce la formarea unei cruste negre pe travertin, material din care sunt realizate operele din piatră. Pe bulevardul Constantin Brâncuși au fost constatate și o serie de aspecte neconforme din punct de vedere al arhitecturii construcției sau al bannerelor publicitare. Un semnal de alarmă este tras de către biologul Oana Chachula, care susține, în cadrul proiectului, că ansamblul este într-o stare de conservare precară. Din cauza intemperiilor, consecințele sunt ireversibile.