Siguranța digitală, promovată în rândul tinerilor din Târgu-Jiu și Novaci

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat, în perioada 4-5 martie a.c., o serie de întâlniri cu studenții și elevii din Târgu-Jiu și Novaci, care au avut ca scop creșterea siguranței digitale a tinerilor, cât și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul întâlnirilor, polițiștii au purtat discuții cu studenții din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, având ca scop întărirea colaborării polițist-student, precum și stabilirea unor măsuri și activități informativ-preventive, adaptate cerințelor și dinamicii generației actuale.
Totodată, a fost desfășurată o activitate cu elevii Liceului Teoretic Novaci, activitate în cadrul căreia polițiștii au discutat despre pericolele din mediul digital, modurile de operare folosite de infractori, precum și prevenirea consumului de substanțe psihoactive.
Astfel, tinerilor le-au fost prezentate mai multe aspecte preventive, după cum urmează:
- au fost instruiți cu privire la verificarea autenticității platformelor înainte de a investi bani în mediul online, a conturilor cu care interacționează și a mesajelor primite;
- le-a fost recomandat să fie atenți la semnele unei escrocherii: comunicarea prin WhatsApp/Telegram, promisiuni nerealiste, presiune să investească rapid, câștiguri rapide și fără mare efort;
- le-a fost comunicat sa nu ofere date personale sau bancare către persoane necunoscute sau greu de identificat.
Astfel de activități continuă și în perioada următoare, având ca scop protejarea și educarea elevilor și studenților.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCaz cutremurător în Gorj! O minoră de doar 10 ani a fost violată de un bărbat din Bărbătești
27 octombrie 2026
ActualitatePregătiri de iarnă cu buget redus, la Târgu Jiu! Târgul de Crăciun va fi organizat tot în Piața Prefecturii
27 octombrie 2026
ActualitateTânăr din Gorj, prins la volan fără permis și sub influența alcoolului
27 octombrie 2026
ActualitateVești bune pentru medicii rezidenți! Aceștia ar putea fi plătiți pentru gărzi încă din primul an
27 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
