Situație tensionată la Transloc. S-a cerut demisia directorului

76

Câțiva consilieri locali au cerut demisia directorului Transloc, Vasile Căilean. Social democrații Viorel Petcu și Cristian Toader Pasti, de exemplu, consideră că salarii sunt prea mari la societatea care se ocupă de transportul în comun și nu exclud posibilitatea ca acest serviciu să fie externalizat. Potrivit calculelor lui Viorel Petcu, salariul mediu la Transloc se situează în jurul sumei de 4000 de lei. Prea mult pentru această societate și pentru Târgu Jiu, consideră Petcu.

Mai mult, Petcu le-a transmis șefilor de la Transloc să-și dea demisia dacă nu știu să administreze conturile firmei de transport în comun. Primăria Târgu Jiu a mai alocat o subvenție de 200 de mii de lei pentru ca salariile angajaților să fie majorate până la sfârșitul acestui an.

Directorul Transloc, Vasile Căilean, susține însă că aceste calcule nu sunt corecte, iar venitul unui angajat al societății pe care o conduce va depăși cu puțin 2000 de lei.

Consilierul local Cristian Toader Pasti au luat în discuție chiar și posibilitatea de a externaliza transportul în comun din Târgu Jiu.

Această propunere va fi reluată în câțiva ani. Primăria Târgu Jiu a primit 20 de milioane de euro, bani europeni, să îmbunătățească infrastructura, iar pentru a nu pierde acești bani, firma trebuie să rămână în subordinea sa, a explicat primarul Marcel Romanescu.