Șocant! Produse medicale expirate de peste 8 ani, găsite în dulapurile Spitalului Județean Târgu-Jiu

279

Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, scoate la iveală tot mai multe nereguli la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. De la medicamente expirate de ani buni, frigidere cu mâncare amestecată cu medicamente, lenjerie depozitată în băi, până la sala de operații care nu deține apă sterile, toate creează o imagine greu de ”digerat”. Toate aceste probleme pun în pericol viaţa pacienților. Cel care a prezentat raportul corpului de control a fost deputatul Emanuel Ungureanu. De exemplu, acolo unde este situate bronhoscopul, nu există circuite funcționale sau sistem de sterilizare. Mai mult, în anumite cabinete au fost descoperite produse care aveau termenul de valabilitate expirat de peste 8 ani de zile.

Emanuel Ungureanu

De asemenea, raportul mai arată și faptul că sunt medici care manipulează diferite aparate medicale, fără a avea habar de acest lucru. Parlamentarul a vorbit și despre secția de psihiatrie: ”Ar trebui dărâmată și făcut de la zero”, a adăugat acesta.

Emanuel Ungureanu

De asemenea, mâncarea bolnavilor internaţi în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, care funcţionează în zona pasarelei, este distribuită de un muncitor necalificat. Nu doar maşina care transporta masa pacienţilor era necurăţată, dar şi muncitorul avea echipamentul murdar, se mai arată în raportul Copului de Control.