Spitalul din Târgu-Cărbunești pierde din personal. Au fost depuse mai multe cereri de pensionare

806

Tot mai mulți medici sunt cuprinși de teama coronavirusului, iar unii dintre ei au început să ceară pensionarea sau transferul către alte spitale. Este și cazul Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, unitate medical destinată tratării persoanelor infectate cu noul COVID-19. Astfel, mai mulți asistenți medicali și doctori au cerut transferul sau pensionarea. Când au aflat că spitalul la care lucrează se află pe lista unităților spitalicești destinate pacienților infectați, cinci asistenți medicali care au 65 de ani și se apropie de vârsta de pensionare și-au depus deja cereri. Managerul spitalului, Constantin Târziu a declarat faptul că decizia celor care se apropie de pensionare este de înțeles, mai ales că sunt persoane vulnerabile la noul virus.