Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu amendat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

422

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost amendat cu suma de 2.000 de lei e către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Sesizarea a fost depusă de Sindicatului ,,Ambulanţa”. Conform sesizarii, membrii acestui sindicat nu li s-au respectat drepturile prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Prin urmare, aceștia nu au avut dreptul la concediu de odihnă, nu au avut acces gratuit la efectuarea fișelor medicale și a certificatelor prenupțiale și totodată nu au putut purta echipamentul de protecție a însemnelor sindicatului.

Cristi Aldescu, şeful Sindicatului ,,Ambulanţa” Gorj

De asemenea, în urmă cu ceva timp, Spitalul Județean de Urgență a mai fost amendat pentru comiterea acelorași fapte de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj cu amendă în valoare de 10.000 de lei.