Stadionul de la Peștișani, transformat în islaz. Vitele localnicilor pasc pe locul unde trebuia să fie terenul de fotbal

473

Stadionul abandonat din comuna lui Brâncuși, Peștișani, a ajuns grajd pentru vacile localnicilor. Construcția se află în apropierea islazului comunal, iar animalele s-au obișnuit să vină și să se răcorească la umbra zidurilor și chiar să intre în interiorul construcției.
Primarul localității Peștișani, Cosmin Pigui, spune că vacile s-au învățat să stea în incinta stadionului și chiar a dispus ca animalele să fie alungate, dar fără rezultat. Acesta a precizat că sunt trei soluții pentru reabilitarea construcției.

Cosmin Pigui, primar al comunei Peștișani

Primarul Cosmin Pigui nu știe de ce sumă mai este nevoie pentru ca stadionul să fie finalizat. Acesta a precizat că trebuie făcută o evaluarea a construcției existente. Pentru amenajarea unui complex sportiv ar fi nevoie de aproximativ un milion de euro.

Lucrările la stadionul din comuna Peștișani au fost întrerupte în urmă cu mai mulți ani. De construcția acestuia s-a ocupat firma fostului senator Dian Popescu, care a fost președintele PNL și al ALDE Gorj. Acesta a suferit chiar și o condamnare penală de un an de închisoare cu suspendare pentru că a încasat o sumă de aproximativ 150.000 de lei, dar nu a făcut nimic timp de aproximativ un an de zile. Valoarea proiectului inițial a fost de peste 700.000 de lei, ir până acum s-a cheltuit o sumă de aproximativ 500.000 de lei.