Starea de alertă, prelungită. Restricțiile intră în vigoare de mâine

605

Comitetul pentru Situații de Urgență a prelungit starea de alertă cu 30 de zile. Restricțiile, printre care interdicția de a organiza petreceri sau de a circula pe timpul nopții, rămân în vigoare. Cei care vor să iasă din casă după ora 23.00 o pot face numai dacă au motiv bine întemeiat.  De asemenea, purtarea măștii în spațiile publice rămâne obligatorie. Se menține și interdicția de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.