Studenții din România se alătură protestelor profesorilor nemulțumiți de măsurile de austeritate, anunțând că anul universitar nu poate începe în aceste condiții. Aceștia vor participa la manifestația din 8 septembrie, în fața sediului Guvernului.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești critică lipsa de reacție a autorităților și ignorarea solicitărilor privind susținerea sistemului de învățământ. Studenții atrag atenția că efectele negative ale acestor măsuri se vor resimți direct asupra calității educației din țară.
ANOSR solicită creșterea fondului de burse, reintroducerea sprijinului pentru studenții cu taxă și abrogarea restricțiilor privind transportul feroviar gratuit. De asemenea, cere diversificarea formelor de sprijin și implicarea universităților în suplimentarea numărului de burse pentru elevi și studenți.