Surpriză pentru mascați. Căutau evazioniști și au dat peste sute de pachete de țigări de contrabandă

489

Polițiștii gorjeni au efectuat mai multe percheziții domiciliare în județele Gorj, Dolj, Cluj, Bihor, Giurgiu și municipiul București, la persoane suspecte de comiterea unor infracțiuni în domeniul materialelor reciclabile, cu un prejudiciu de 458.000 de lei. Activitatea infracțională din perioada 2015-2016 constă în înregistrarea cheltuielilor fictive în evidențele contabile a unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Târgu Jiu. În urma perchezițiilor au fost puse în aplicare și patru mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi aduse la sediul IPJ Gorj, pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale.

În timpul perchezițiilor din această dimineață, polițiștii au avut surpriza să dea peste altceva. Sub canapeaua unui gorjean, au găsit sute de pachete de țigări pe care acesta le păstra pentru consum.