Sute de gorjeni plasați în carantină instituționalizată

554

La nivelul județului Gorj, 628 de persoane se află în carantină instituționalizată. Dintre acestea, 39 au intrat în ultimele 24 de ore. În acest moment, alte 1701 persoane se află în izolare la domiciliu. 20 dintre aceștia au fost plasați în carantină, asta după ce au fost prinși pe picior greșit de autorități. Nu au lipsit nici sancțiunile pentru cei care nu respectă măsurile dispuse prin ordonanțe militare. Polițiștii au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 371.000 lei, din care 136 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, 3 au fost aplicate pentru fapte de natură economică, iar o sancțiune s-a aplicat unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.