Tânăr de 15 ani mort în accident. Șoferul vinovat, fără permis de conducere, a fugit de la locul evenimentului

2042

In noaptea de 1/2 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Plopșoru s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Plopșoru, din direcția orașului Rovinari către orașul Filiași, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare părăsind partea carosabilă și a lovit un cap de pod și un autoturism parcat înafara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și decesul unui tânăr,de 15 ani, din Municipiul Petroșani, pasager pe scaunul dreapta față al autoturismului. Conducătorul auto a părăsit locul accidentul, fiind identificat de polițiști în apropierea producerii evenimentului rutier, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpa, părăsirea locului accidentului, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.