Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată

420

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 23 de ani, din comuna Scoarța, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta, în noaptea de 12/13 iunie a.c., ar fi împins o tânără de 19 ani, care se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918, pe care a deposedat-o de telefonul mobil, după care ar fi fugit printre blocurile cartierului din apropiere. Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere legală.