Târgu-Jiu: Câțiva tineri băuți au început să-i deranjeze pe cei din jur

488

Șase persoane cu vârste cuprinse între 16 și 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, au fost amendate de către Poliția Locală pentru că au deranjat și tulburat liniștea și ordinea publică într-un cartier al orașului. Aceștia făceau zgomot și strigau, deranjându-i pe locatarii din zona Aleea Niculae Titulescu. În urma verificărilor efectuate de polițiști, persoanele se aflau și sub influența băuturilor alcoolice.

A spus Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu. De asemenea, alte două persoane cu vârste cuprinse între 20 și 21 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, au fost amendate pentru gălăgia pe care o provocau în zona Insuliței Jiu. Fiind aflați sub influența băuturilor alcoolice, ”au prins glas” și au început sa provoace diferite zgomote, deranjându-i pe cei din jur.