Târgu Jiu găzduiește concursul pompierilor militari

Municipiul Târgu Jiu găzduiește, în perioada 29-31 iulie, etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
Competiția reunește loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din șapte județe ale țării. La concurs participă pompieri militari din Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Olt, Caraș-Severin și Hunedoara.
Pe parcursul celor trei zile, aceștia își vor demonstra pregătirea, îndemânarea și spiritul de echipă în cadrul probelor.
„Municipiul Târgu Jiu găzduiește etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență
În perioada 29–31 iulie 2026, municipiul Târgu Jiu găzduiește etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, un eveniment dedicat performanței, profesionalismului și spiritului de echipă.
La această competiție participă loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Olt, Caraș-Severin și Hunedoara.
Pe parcursul celor 3 zile pompieri militari din cele 7 județe își vor demonstra pregătirea, îndemânarea și determinarea în cadrul probelor specifice.
Le urăm bun venit tuturor participanților și mult succes în competiție! Suntem bucuroși să fim gazdele acestui eveniment și să împărtășim împreună valorile care ne unesc: curajul, disciplina și dedicarea față de oameni.
Mult succes echipei ISU Gorj!
Suntem convinși că munca, perseverența și profesionalismul colegilor noștri vor fi răsplătite cu rezultate pe măsura efortului depus. ” – ISU Gorj
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
