Târgu-Jiu: Primele măsuri, după prăbușirea unei bucăți din balustrada podului de la Artego

3734

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Gorj a fost convocat de urgență, ieri după evenimentul nefericit în care o parte din balustrada podului de la Artego s-a prăbușit. Astfel, au fost luate și primele măsuri de siguranță. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu spune că se interzice în totalitate circulația autoturismelor pe sub pod. În această dimineață, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Târgu Jiu s-a deplasat la fața locului pentru a face o expertiză.

Marcel Romanescu

Primarul orașului a mai spus că se va realiza o reparație provizorie, apoi va fi scos un proiect la licitație pentru reabilitare în regim de urgență. Mai mult, Romanescu spune că cel puțin în ultimii 20 de ani, podul de la Artego nu a mai beneficiat de reparații.

Marcel Romanescu

La fața locului a ajuns și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj pentru a îndepărta partea de circa 15 metri de beton ce era înclinată.

Augustin Malacu

De astăzi, se va circula pe o singură bandă, iar pe sub pod și pietonii, și mașinile vor avea interzis. În plus, în zonă nu se va putea circula decât cu 15 km/oră, iar traficul va fi interzis sub pasarelă.