Tehnica de tip spoofing, o altă metodă de înșelăciune

Poliția Română informează cetățenii că în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica „spoofing”.
Autorii, folosind aplicații VoIP (voice over IP), cu numere de telefon din rețeaua națională de telefonie (pot fi numere de telefon compromise care aparțin unor instituții bancare), contactează cetățenii, pretinzându-se angajați ai băncilor. În cadrul apelurilor, aceștia afirmă că victimele ar fi solicitat un împrumut și le cer să dezvăluie informații personale sensibile.
Ulterior, apelul este redirecționat către o altă persoană care se recomandă ca fiind din partea Poliției și le solicită victimelor să transfere bani într-un „cont sigur”, pentru a proteja fondurile. Această metodă a dus la pierderea unor sume mari de bani de către cetățenii de bună credință.
La nivelul României, au fost înregistrate dosare penale ca urmare a faptului că persoanele vătămate au dat curs și ultimei solicitări de transfer al banilor în contul „sigur”, iar din acel moment au pierdut controlul asupra fondurilor personale.
Aceasta este o formă de fraudă bazată pe tehnica de „spoofing”, prin care autorii falsifică informațiile de identificare pentru a se da drept o sursă de încredere (bănci, autorități), cu scopul de a înșela victimele (cetățenii de bună credință).
Recomandări pentru protecția cetățenilor:
• Nu răspundeți apelurilor telefonice nesolicitate, care vă cer informații sensibile sau transferuri de bani.
• Verificați orice informație primită prin canale oficiale, contactând direct instituțiile implicate.
• Nu transferați bani în conturi neoficiale sau suspecte!
• Dacă aveți suspiciuni, contactați imediat autoritățile competente (poliție, bancă etc.).
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
