Toni Greblă, achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție

356

Magistrații instanței supreme l-au achitat definitiv, joi, pe Toni Greblă, în dosarul în care a fost cercetat pentru fapte de corupție. Secretarul general al Guvernului a fost achitat și în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 11 mai 2018, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii. De asemenea, în acelaşi dosar, au fost achitaţi oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi Gheorghe Grecu şi Victor Dolghi.

DNA susţinea că, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

sursa:digi24