Update/ Turceni: Scandalul între mai mulți tineri s-a finalizat cu arest preventiv

Update/ Polițiștii din Turceni, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au continuat cercetările faţă de patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, toți din comuna Bâlteni, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiuniilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii si liniştii publice, fiind luată măsura reținerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
În această dimineață, cei patru au fost prezentați Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunerea de arestare preventivă, iar judecatorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru 10 zile față de toți cei reținuți.
Polițiștii din orașul Turceni au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic, cu privire la faptul că pe raza orașului ar avea loc un conflict între mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că doi tineri de 23 și 28 de ani, din localitate, s-au deplasat pe raza comunei Bâlteni, la locuința unei tinere de 20 de ani, cu care se cunoșteau. Aici au avut un conflict verbal pe tema relației acesteia cu tânărul de 23 de ani.
În seara aceleiași zile, fratele tinerei, un băiat de 19 ani, fiind deranjat de prezența celor doi tineri la locuința surorii sale, s-a deplasat pe raza orașului Turceni, însoțit de sora sa și de alți trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, toți din comuna Bâlteni, cu intenția de a-i aplica o corecție tânărului de 23 de ani.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei cinci l-ar fi apelat telefonic pe tânăr și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, solicitându-i să se întâlnească. Acesta a refuzat, iar tinerii s-au deplasat la locuința sa, unde au strigat la poartă, adresând amenințări cu acte de violență la adresa acestuia, tulburând ordinea și liniștea publică, fiind, totodată, alarmați clienții unui local public din apropiere, printre care se afla și tânărul de 28 de ani care îl însoțise inițial pe cel de 23 de ani, în comuna Bâlteni.
Cel din urmă ar fi ieșit în stradă și fiind recunoscut de către persoanele prezente, ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele, de către cei cinci locuitori ai comunei Bâlteni, după care aceștia au părăsit zona.
La scurt timp după incident, polițiștii i-au identificat pe cei cinci, pe raza orașului Turceni, în timp ce se se deplasau cu un autoturism, în portbajaul căruia a fost găsită o secure.
Toți cei 5 tineri au fost conduși la sediul poliției pentru stabilirea împrejurărilor în care au avut loc faptele și luarea măsurilor legale.
În cauză polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
