Turiștii care vin la Târgu-Jiu să viziteze operele lui Brâncuși pleacă cu un gust amar. Află de ce sunt nemulțumiți

1422

Parcul Central din Târgu-Jiu a fost astăzi plin de turiști veniți din toată țara pentru a vedea operele marelui sculptor al lumii Constantin Brâncuși. Totuși, mulți dintre ei pleacă acasă cu un gust amar. Turiștii se plâng de faptul că nu au de unde să-și achiziționeze suveniruri, astfel că sunt nevoiți să plece acasă cu mâna goală.

Mai mulți turiști din Iași au spus că este necesar ca în zonă să există un magazin de obiecte care să le amintească de Târgu Jiu.

De asemenea, vizitatori consideră că ar trebui să existe panouri explicative cu informații legate de monumentele renumite în toată lumea.

Turiștii s-au mai declarat nemulțumiți de explicațiile oferite de ghidul de la Coloana fără de Sfârșit, dar au fost încântați de informațiile care le-au fost oferite de polițistul local.