Un liceu din Târgu Jiu va fi reorganizat prin fuziune

Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Târgu Jiu va fi reorganizat, după ce nu mai îndeplinește condiția legală pentru menținerea personalității juridice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Mircea Ionuț Catrina, unitatea are mai puțin de 500 de elevi, sub pragul minim prevăzut de legislația privind organizarea unităților de învățământ.
Demersurile pentru reorganizare au fost deja începute la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.
După emiterea ordinului ministrului Educației, Consiliul Local Târgu Jiu va adopta hotărârea necesară, iar fuziunea va fi pusă în aplicare.
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
Știri44 de intervenții pentru pompierii gorjeni, în 24 de ore
2 octombrie 2026
ȘtiriUn nou consiler județean își începe mandatul în Gorj
1 octombrie 2026
ȘtiriProiect de lege: Oricine ar putea sesiza poliția pentru vânzarea lucrărilor de licență
30 septembrie 2026
ȘtiriCu cât se scumpește rovinieta de la 1 octombrie?
30 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitateNicușor Dan făcut anunțul momentului! Cine este noul premier desemnat
5 octombrie 2026
EvenimentFemeie reținută pentru că a ajutat un târgujian să se sustragă urmăririi penale
5 octombrie 2026
ActualitateAnca Bordușanu cere scutirea operatorilor de salubritate de la plata TollRo
5 octombrie 2026
ActualitateElevii performanți din Târgu Jiu, premiați de municipalitate
5 octombrie 2026
