Un sindicalist din CEO a fost la Palatul Parlamentului. Vrea să intre în greva foamei

474

Sindicalistul Gheorghe Peptan a fost, ieri, la Palatul Parlamentului decis să intre în greva foamei. Deputatul Dan Vâlceanu și câțiva secretari de stat l-au convins să renunțe la acest gest extrem. În schimb, i-au promis că vor analiza revendicările sale. Printre acestea, Peptan este nemulțumit că oficialii Complexului Energetic Oltenia nu vor să pună în aplicare o decizie definitivă a instanței de judecată: aceea prin care este obligat să-l reangajeze și să-i achite salariile pe aproape doi ani. În plus, Peptan a mai solicitat o anchetă a procurorilor în cadrul companiei de la Târgu Jiu.

În cazul în care nu vor fi rezolvate revendicările sale, Peptan este decis să intre în greva foamei, chiar în fața Palatului Parlamentului, de săptămâna viitoare.