UNITER către Ministerul Culturii: „Nostalgie a anilor ’80”

UNITER critică proiectul pilot al Ministerului Culturii privind normarea timpului de muncă al artiștilor din teatrele naționale. Reprezentanții Uniunii consideră măsura o birocratizare excesivă, impusă după o directivă a Curții de Conturi, care afectează grav libertatea și specificul creației artistice.

Senatul UNITER susține că stabilirea unui număr fix de ore, mai exact 1.800 anual, dintre care 900 pentru repetiții, demonstrează o lipsă de înțelegere a muncii artistice. În contextul bugetelor reduse și al instabilității manageriale, aceste reguli riscă să decredibilizeze instituțiile de spectacole.

UNITER avertizează că măsurile amintesc de practici rigide din perioada comunistă și solicită elaborarea unei legi a teatrelor, adaptată valorilor europene.

Organizația cere o administrație care să respecte autonomia instituțiilor culturale și să recunoască faptul că arta nu poate fi redusă la tabele și unități orare.

𝐔𝐧 𝐎𝐦 = 𝐔𝐧 𝐎𝐦 – piesa din 1926 a lui Brecht – se dovedește vizionară și dureros de actuală. Când toți devenim interșanjabili într-un sistem cultural în care munca artistică nu există decât dacă este brutal normată, prezentul și viitorul comunității noastre artistice sunt puse în pericol. Jocul anihilării culturale are gravitatea unei lovituri de teatru cu efecte dezastruoase în timp. O cultură solidă este o cultură care există și prin raportarea la viitor.

UNITER pune sub semnul întrebării actualul proiect pilot elaborat de Ministerul Culturii, ca urmare a unei directive a Curții de Conturi, care impune normarea timpului de muncă a artiștilor și a personalului din teatrele naționale. Considerăm că proiectul nu este altceva decât un proces de birocratizare, destabilizare și devalorizare a rolului artei și artiștilor în societate, o formă de anulare a vitalității creației artistice. Problema Ministerului Culturii este aceea că vrea să măsoare nemăsurabilul: starea de grație, căutarea, cercetarea, îndoiala, emoția – stări care, alături de altele, toate la un loc sau separat, însoțesc și fundamentează actul creației și al interpretării artistice.

Într-un context teatral vulnerabilizat de bugete substanțial reduse, de interimate prelungite și de instabilitate crescută, actualele măsuri de organizare unitară și de evidențiere a timpului de lucru contribuie la decredibilizarea instituțiilor de spectacole și la înțelegerea lacunară a muncii artistice. Și, mai periculos, dezbină intenționat, fiind un atac împotriva unor valori și principii inalienabile. Calitatea muncii artistice nu poate să depindă de o cuantificare pe modelul eficienței imediate tocmai pentru că are specificități și particularități neîncadrabile în paradigma de normare obișnuită.

Cele 1800 de ore, dintre care 900 de repetiții, sunt cifre care demonstrează o necunoaștere specifică a muncii artistice, o muncă în care orele propriu-zise de lucru sunt, de cele mai multe ori, greu de calculat în cifre precis stabilite. Demersul este și unul profund imoral, cunoscută fiind reducerea substanțială a fondurilor în ultimii ani. A reglementa în aceste condiții o pondere minimă de activități de un anumit fel, în instituții adesea lipsite de mijloace suficiente pentru a realiza spectacole, reprezintă un act de cinism. Dincolo de asta, rolul administrației culturale ar trebui să fie acela de a asigura condițiile-cadru pentru dezvoltarea culturii din România și nicidecum de a interveni în micro-managementul instituțiilor culturale, prin impunerea de formulare-tip și programări săptămânale.

Aceste Instrucțiuni – scrise parcă după textele și principiile de guvernanță economică ale lui Frederick Winslow Taylor – par textele unui spectacol regizat de un creator care a locuit într-o clădire cu multe birouri, de unde nu a mai ieșit ani de zile. Un artist care a început să urască teatrul.

Ne mai aducem aminte câte ore am rezistat închiși în case în timpul pandemiei alături de artiști și artiste care atunci ne-au salvat sufletul? A contabilizat cineva rolul social major pe care arta l-a avut și în acele momente de cumpănă?

Resimțim șocați un parfum de nostalgie a anilor ’80, când politruci care nu aveau habar de fundamentele muncii artistice încercau să o reglementeze aberant. Ba chiar mai mult, am îndrăzni să reamintim: nici măcar în perioada comunistă reglementările nu erau atât de rigide birocratic. Nu există, de fapt, niciun precedent în cultura noastră instituțională pentru reglementarea fixă a orelor de muncă pontate pe zile pentru artiști.

E momentul să alegem dacă vrem să trăim în continuare în sistemul de ridicolă normare a muncii sau să trecem la elaborarea unei legi a teatrelor (de stat și independente) în concordanță cu sistemul în care trăim și cu valorile civilizației europene din care teatrul românesc face pe deplin parte.

Atunci când în limbajul autorității, care ar trebui să fie cea dintâi apărătoare a culturii, creația și interpretarea artistică ajung să se numească „fond anual de timp de muncă”, care urmează a face obiectul „repartizării angajamentului anual de ore”, iar compartimentele teatrului devin „structuri funcționale”, putem alege între a fi răpuși de birocrație sau, din contră, a cere acelei autorități nu doar să admită, ci să înțeleagă și să acorde valoarea cuvenită specificului actului artistic.

Cerem o administrație care să recunoască, la nivel de legitimitate intrinsecă domeniului, faptul că arta nu poate fi redusă la tabele și unități orare. Cerem o administrație care să recunoască valoarea umanistă, formativă și simbolică a artei, o valoare ce nu se supune logicii producției industriale și nici rigorilor contabilizării mecanice.

Cerem urgent o administrație care să aibă încredere în artiști și în instituțiile culturale, care să respecte autonomia decizională a celor care conduc instituțiile de cultură și care să înțeleagă că actul artistic se întemeiază pe libertate, responsabilitate și vocație, nu pe suspiciune, control și constrângere administrativă. În lipsa acestei înțelegeri, orice reglementare riscă să devină nu un instrument de bună guvernare, ci un factor de descurajare, uniformizare și, în cele din urmă, de degradare a vieții culturale, a educației și a societății.

Și asta numai împreună!

𝐒𝐞𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥 – 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐔𝐍𝐈𝐓𝐄𝐑