Urbex, un trend periculos pentru tineri. Avertismentul polițiștilor

Polițiștii atrag atenția asupra pericolelor la care se expun copiii și adolescenții care exploatează clădiri abnadonate sau alte spații dezafectate, o activitate cunoscută sub denumirea de Urbex.
Fenomenul a devenit tot mai popular în rândul tinerilor, în special datorită imaginilor și videoclipurilor publicate în mediul online, însă o aventură aparent inofensivă se poate transforma rapid într-o tragedie.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente, polițiștii vin cu o serie de recomandări adresate atât copiilor și adolescenților, cât și părinților.
„Activitățile de tip Urbex (urban exploration), care presupun explorarea unor clădiri abandonate, construcții dezafectate, fabrici, tuneluri sau alte spații neutilizate, au devenit tot mai populare în rândul tinerilor, în special datorită imaginilor și videoclipurilor publicate în mediul online.
Deși pot părea o aventură inedită și o ocazie de a realiza fotografii spectaculoase, explorarea unor astfel de locuri poate ascunde pericole serioase pentru integritatea fizică și siguranța copiilor și adolescenților.
Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă copiilor și părinților să acorde o atenție deosebită riscurilor asociate activităților Urbex.
👧 RECOMANDĂRI PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI
🔴 Nu intra în clădiri abandonate sau spații dezafectate! Faptul că o clădire pare părăsită nu înseamnă că este și sigură sau că accesul este permis.
🔴 Nu escalada garduri, porți, acoperișuri sau alte obstacole pentru a ajunge într-un astfel de loc.
🔴 Nu intra în subsoluri, tuneluri, puțuri, încăperi întunecate sau alte spații greu accesibile. Acestea pot prezenta riscuri de cădere, surpare, electrocutare sau lipsă de oxigen.
🔴 Nu te urca pe acoperișuri, planșee, balcoane sau scări degradate. Structurile vechi pot ceda fără avertisment.
🔴 Nu atinge cabluri, instalații, recipiente, substanțe sau obiecte necunoscute. Unele pot fi toxice, inflamabile sau periculoase.
🔴 Nu merge singur și nu accepta provocări de tipul „hai să intrăm, nu ni se poate întâmpla nimic”. Presiunea grupului nu trebuie să te determine să îți asumi riscuri.
🔴 Nu transforma o provocare de pe TikTok, Instagram sau alte platforme într-un test al curajului. Un videoclip de câteva secunde nu arată întotdeauna pericolele reale din spatele lui.
🔴 Nu filma și nu fotografia în locuri periculoase doar pentru a obține aprecieri sau urmăritori. Nicio fotografie nu merită să îți pui viața în pericol.
👨👩👧 RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINȚI
✔️ Discutați deschis cu copiii despre ceea ce urmăresc pe rețelele sociale și despre provocările sau trendurile care îi pot determina să își asume riscuri.
✔️ Explicați-le că o clădire abandonată poate avea pereți sau podele instabile, geamuri sparte, cuie, materiale de construcție, cabluri electrice, substanțe periculoase sau alte pericole ascunse.
✔️ Încurajați copiii să vă spună unde merg și cu cine, fără ca discuția să se transforme într-un conflict. Comunicarea deschisă poate preveni situațiile periculoase.
✔️ Stabiliți reguli clare privind deplasarea în locuri necunoscute și accesarea unor spații abandonate sau dezafectate.
✔️ Discutați despre diferența dintre aventură și comportament riscant. Curajul nu înseamnă să faci ceva periculos pentru a demonstra ceva celorlalți.
✔️ Verificați, în limite rezonabile, conținutul online urmărit de copii și discutați despre imaginile sau videoclipurile care promovează comportamente periculoase.
✔️ Încurajați activitățile recreative desfășurate în spații autorizate și sigure.
🚨 CE FACEM DACĂ O PERSOANĂ ESTE ÎN PERICOL?
Dacă un copil sau un adolescent se află într-o clădire abandonată și apare o situație de pericol, nu încercați să rezolvați singuri situația prin asumarea unor riscuri suplimentare.
În cazul unei urgențe, apelați 112, comunicați cât mai exact locul în care vă aflați și urmați indicațiile operatorului.
Curiozitatea este firească. Siguranța trebuie să fie întotdeauna pe primul loc!
Prin informare, dialog și implicare, părinții și copiii pot evita transformarea unei simple aventuri într-un eveniment cu urmări grave.”, a transmis IPJ Gorj.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ȘtiriPeste 84 de metri cubi de lemn, diferență la un depozit din Padeș
11 septembrie 2026
ȘtiriExamene Cambridge la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”
11 septembrie 2026
ȘtiriCSM Târgu Jiu va întâlni FC Păușești-Otăsău în etapa a 3-a
11 septembrie 2026
ȘtiriProiect AUR: Amendă pentru oficialii care nu sărută drapelul. Parlamentarii AUR nu răspund
10 septembrie 2026




