Urmărit de polițiști, un tânăr a abandonat mașina și a fugit în pădure. Pentru a-l opri, polițiștii au folosit arma

478

Urmărire ca în filme! Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au observat un autoturism care, la vederea echipajului de poliţie, a efectuat manevra de întoarcere, continuând deplasarea în sens opus. Echipajul de poliție a plecat în urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, fiind efectuate mai multe semnale regulamentare de oprire, pe care conducătorul autoturismului le-a ignorat. După aproximativ 10 km, autoturismul a oprit brusc pe partea dreaptă a carosabilului, iar conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a fugit într-o zonă împădurită. În timpul urmăririi suspectului polițiștii au folosit și armamentul din dotare, fiind executat un foc de avertisment în plan vertical. Ulterior suspectul a fost identificat, fiind un tânăr de 24 de ani, din comuna Godinești, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În baza probatoriului administrat în dosar a fost dispusă măsura reţinerii suspectului pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.