Verificări pentru siguranța transportului feroviar, în județul Gorj

Polițiștii biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au acționat pentru prevenirea și combaterea criminalității în transportul feroviar, în cadrul acțiunii „Crime Prevention Week RAW”, desfășurată la nivel european, sub egida RAILPOL.
La acţiune au participat poliţişti și angajați ai companiilor de transport feroviar, care au efectuat verificări în 6 de stații de cale ferată, 17 de trenuri de călători și 4 trenuri de marfă.
Au fost legitimate 48 de persoane, nefiind depistate persoane urmărite sau migranți cu ședere ilegală.
De asemenea, au fost verificate 3 de centre de colectare de metale feroase și neferoase, iar gestionarii acestora au fost instruiți cu privire la obligațiile de a înscrie corect datele persoanelor care predau astfel de materiale și de a anunța de îndată Poliția Transporturi, în cazul în care cineva intenționează să valorifice obiecte provenite de la calea ferată.
Polițiștii au aplicat 15 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.700 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Circulație închisă pe Transalpina! Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire
26 octombrie 2026
ActualitateBanii reținuți din pensiile militarilor, returnați cu țârâita până în 2028
26 octombrie 2026
ActualitateLovitură pentru lăutarii suspectați de evaziune! Au rămas fără mașini, telefoane și sume mari de bani în urma perchezițiilor
26 octombrie 2026
ActualitateJudecătorii au respins cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
26 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
