Cartea „Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului“ a fost lansată astăzi la Muzeul Județean de Istorie. Lucrarea a apărut sub semnătura viceprimarului municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor. Aproximativ 200 de persoane au fost prezente la acest eveniment, printre acestea numărându-se comandanții Poliției și Jandarmeriei Gorj, dar și oameni de cultură. Carte prezintă un moment unic în istoria națională: lupta populației orașului Târgu Jiu cu puternica armata germană și chiar succesul de întârzia pătrunderea inamică în partea de sud a țării. Lansarea de carte a început cu intonarea Imnului Național, după care elevii de la Liceul de Arte au prezentat o scenetă despre ororile războiului.
Profesorul de istorie Gheorghe Nichifor, care semnează prefața cărții, a spus că volumul reprezintă și o reaprindere a sentimentului național.
La lansarea de carte au fost prezenți și urmași ai celor care au trăit evenimentele de la Podul Jiului. Dan Găvan este strănepotul învățătorului Grigore Popescu, care a anunțat prima dată înaintarea trupelor germane.
Dan Găvan
Viceprimarul Adrian Tudor a prezentat, cu ocazia lansări cărții, decorația acordată în anul 1933 de către regele Carol al II-lea municipiului Târgu Jiu.
Autorul cărții a subliniat faptul că în școlile din Gorj este nevoie ca elevilor să li se predea istoria locală.