Cele trei victime ale accidentului mortal care a avut loc în comuna Slătioara, din județul Vâlcea, au fost înmormântate astăzi în cimitirul din Mătăsari.
Sute de persoane au participat la înmormântare, iar durerea a fost nemărginită. Două dintre victimele accidentului erau angajate la Complexul Energetic Oltenia. Acestea erau surori și lucrau ca economiste la Exploatarea Minieră de Carieră Jilț.
La volanul autoturismului se afla soțul uneia dintre acestea, care era șofer pe microbuzul Colegiului Tehnic din Mătăsari. Zeci de microbuze școlare și-au condus pe ultimul drum colegul. Tragedia a avut loc în urma unei depășiri neregulamentare efectuate de către șoferul din Gorj. În accident au fost implicate două autoturisme.