Victor Ponta, trădat de cine se aștepta mai puțin

509

Fostul premier Mihai Tudose îl atacă dur pe liderul Pro România, asta în condițiile în care o parte dintre membrii partidului lui Ponta au votat în Parlament învestirea Guvernului Orban. Printre cei care l-au trădat pe Victor Ponta este și vechiul său prieten Daniel Constantin, prim-vicepreședinte al partitului.

”Am demnitatea să îmi asum decizia. Sunt într-o situație de a discuta lucruri neplăcute. Vă spun situația actuală. Nu o să mă vedeți niciodată să vin să spun ceva rău de Victor Ponta. Este ceva nestatutar ce s-a întâmplat. Am avut o convorbire telefonică înainte de votul de învestitură și i-am comunicat că asta e decizia noastră. Nu avem în statut excluderea. O să-mi prezint demisia din toate funcțiile la prima ședință de partid. Sunt un om de onoare și asta voi face”, a declarat Daniel Constantin.

sursa:antena3